duminică, 3 decembrie 2017

Pădurea Norvegiană-Haruki Murakami



*recenzie*


"Moartea nu se află la polul opus al vieţii, ea face parte din viaţă.”
Moartea e un subiect delicat și în ciuda acestui fapt e ceva normal, inevitabil.

 Pădurea Norvegiană e o carte destul de ciudată, "e genul ăla de carte pe care o citești în situații dificile că să îți dai seama că se poate și mai rău".

„Ajunsesem să mă întreb dacă nu cumva voia să-mi transmită ceva, ceva ce nu putea rosti în cuvinte, ceva ce nu pricepea chiar înainte de a se transforma în cuvinte, o senzație pe care nu și-o putea explica și de aceea nu o putea materializa în vorbe.”
Vorbește despre lucruri normale, moarte, depresie, singurătate, probleme cu care se confruntă din ce în ce mai mulți adolescenți.

"Pădurea Norvegiană" e genul ăla de carte la care meditezi câteva zile.

  Cred că în esență cartea ne vorbește despre valoarea clipei prezente. V-ați gândit că puteți privi în ochi o ființă dragă pentru ultima oară? Am tras concluzia că viața e foarte scurtă și trebuie să prețuim oamenii, momentele petrecute cu ei.

E vorba despre prietenie.
E vorba despre suferința celuilalt.
Despre rabdare.
Despre sacrificiu.
Iubire.

  Îmi place locul în care e plasată acțiunea, adică o parte din ea, intr un spital, lângă o pădure, undeva departe de lume. Pacienții și doctorii se vindecă reciproc. Nimeni nu e considerat normal sau anormal. Nu exista o limita. Aici personajul principal decide că timpul e ceva relativ și că e dispus să aștepte cu riscul de a aștepta în zadar. Alege din iubire și respect. Răbdarea e cheia! Viata noastra e un sir de alegeri. Noi suntem suma alegerilor pe care le facem in viata.

„Drumul prin pădurea de cedri, care mergea paralel cu râul, părea nesfârșit, lăsându-mi sentimentul că întreaga lume fusese îngropată acolo pe vecie.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

551

                                                 *6:3 0* Mă î mbrac în grabă, poate îmi mai rămân 5 minute. Reuşesc să fiu gata l...