duminică, 6 mai 2018







Apus

   E miercuri seară. Am plecat de la facultate mai devreme, n-o să trec nici în următoarele două zile. Pe la 22 și ceva, cu inima cât un purice, deschid ușa. Știa că vin. Mă aștepta cu dor, ca de fiecare dată. Mă ia în brațe. Începem o conversație despre chestii banale. Nu pot să mă concentrez la ce spune. Mă bucur prea mult că sunt acolo. 

  E o...fericire tristă. Ăsta-i locul în care mă regăsesc și mă pierd de fiecare dată. Simultan. Rememorez toate clipele petrecute împreună. Nu-ți pot descrie starea. Pur și simplu iubesc persoana asta într-un mod inuman. Aproape de nebunie. Mă bulversează prin simpla prezență. E fascinant cum simpla prezență a cuiva te poate aduce de la agonie la extaz și invers. Trec prin toate stările în câteva minute.
  Am venit în seara asta dintr-o dorință nebună. Aveam nevoie. Când simt că ceva e în neregulă în viața mea, îmi fac bagajele și vin aici. 

  Mă îndepărtez uneori de la propria credință și uit care-s valorile importante. Iubirea e mai presus de orice. Am simțit pe pielea mea cum în doze mult prea mari te poate distruge. Și totuși nu pot trăi altfel.
Ah, cum trece vremea asta...
Aș vrea să opresc timpul, să rămânem la masa asta mereu.

Te-aș asculta o viață întreagă. Și dacă ar exista o viață viitoare, m-ai găsi la aceeași masă în aceeași zi de miercuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

551

                                                 *6:3 0* Mă î mbrac în grabă, poate îmi mai rămân 5 minute. Reuşesc să fiu gata l...