luni, 30 iulie 2018

551


                                                
*6:30* Mă îmbrac în grabă, poate îmi mai rămân 5 minute.
Reuşesc să fiu gata la timp, cele 5 minute sunt ale lui. Mă aşez în pat lângă el şi zâmbesc. I-aş dedica cele 5 minute în fiecare dimineaţă, toată viața. Ador să-l privesc cum doarme. De fapt ador tot ce înseamnă omul ăsta.

*o altă dimineaţă, acelaşi scenariu*
Nimic nu se compară cu liniştea celor 4 pereti între care ne trăim fericirea.
De fapt nu e despre loc, e despre el şi intensitatea sentimentelor.
Faptul că îl simt aproape mă linişteşte.

*-Iubirea o sa dispară când nu o să mă mai priveşti dimineaţa...
-Dar nu o să mă satur niciodată să te privesc...*

Mereu am considerat că e greu sa convieţuiesti cu un om. Încă cred asta. Mi-ar fi greu să convieţuiesc cu orice alt om.
Important e să nu uiţi de ce ai ales acea persoană şi să te bucuri de lucrurile alea de la început până la sfârşit.

În general oamenii trăiesc superficial.
Uită începuturile şi se pierd în sfârşituri cu aer de "cum ar fi fost dacă".
Uită de ce se iubesc şi in final uita ca se iubesc.
Uită de ce şi pentru ce trăiesc.

Oamenii uită.

Nu vreau să uit vreodată de ce-l iubesc şi probabil că de aceea l-am ales pe el. Nu uită să-mi amintească.
















joi, 5 iulie 2018

prea tarziu, prea devreme





 Ma trezesc mult prea devreme.
Si totusi prea tarziu. 

Simt un gol in stomac si mi-e frica. 
Putin spus frica. 

Incep sa-mi dau seama ca e real. 
Rasare soarele, cred ca o sa fie o zi frumoasa. 
Ar fi putut fi. 
Natura nu cunoaste suferinta.

Linistea e tulburata de plansul unui suflet.

Pierderea unui om e lucrul pe care il urasc cel mai tare. 
A unui om pe care il iubesti.

Inca nu pot sa gandesc limpede.
Ma gandesc doar la lucruri groaznice.
Stiu ca o sa vina un moment in care o sa pierd controlul.
Sper sa nu fie acum. 

Ii simt pielea.
Rememorez toate momentele cu el.
Nu am mai ajuns atat de aproape de cineva vreodata. 
Acum ceva timp plangeam de fericire.
In acelasi loc.

Il mangai.
Incontinuu.
Ador sa-l privesc cand doarme.

Nu e nimic clar.
Ce rost are viata cand fericirea se transforma in suferinta?
Ce rost au toate?





vineri, 1 iunie 2018

Nocturne op.9 No.2






 Imi amintesc foarte clar seara aia. 
Si stiu ca o sa-mi ramana amintirea ei toata viata.
Nici nu stiu daca asta ma bucura sau ma sperie si mai tare.

M-ai intrebat de ce plang. 
Ti-am spus ca mi-e foarte frica.

A trecut mult timp de atunci. 
Tot cu ochii in lacrimi iti spun ca 
Inca mi-e frica. 
Imi ingheata corpul.

Am mai crescut intre timp.
Am invatat sa controlez absolut tot. 
Am invatat sa-mi mentin echilibrul in orice situatie. 
Dar...
Cand vine vorba de tine nu mai inteleg nimic.
E doar haos. 

Inca incerc sa nu ma (mai) pierd, dar
Imi fuge gandul la ochii tai.
Si-mi blestem zilele.
De ce ii iubesc atat de mult?

Nu exista pacat pe care un om sa-nu l poate savarsi intr-o anumita situatie.
Cred ca le-as savarsi pe toate
deodata
pentru tine.
Vreau doar sa ramai.

Am pus toate amintirile cu tine undeva.
La loc sigur.
De ce nu pot sa deschid lacatul ala nenorocit doar ca sa ma bucur de ele?
de tine.







joi, 24 mai 2018

lullaby





Cat de mult poti cunoaste un om doar analizandu-i creatia?

"Creatia lui ar trebui sa fie reflexia sentimentelor lui in anumite ipostaze. In fine. E posibil sa ma insel, dar dupa ce ti-am citit blogul si ti-am vazut toate fotografiile am zis ca n-am cum sa nu-ti spun asta. M-am regasit enorm in "despre superficialitate si alti demoni". Am cautat ce ai scris tu acolo mult timp si in multe locuri, de la Osho pana la Ted Talks. Probabil pentru ca ma confrunt cu superficialitatea acum cel mai mult."

" (...) Cand te-am vazut pe tine ceva s-a miscat, am tresarit. Nu stiu cum sa-ti descriu sentimentul. E ca o panica care te cuprinde cand realizezi ca e posibil sa fi gasit pe cineva pe aceeasi frecventa cu tine. Ca atunci cand cauti un post de radio, iar atunci cand l-ai gasit si incepe sa cante peste zgomotul static, te sperii. (...)"

Cam asa a inceput, cu un mesaj de la un necunoscut trimis intr-o dimineata la 5:51. 

Si a continuat cu mirosul de cirese si ars. 

Si zambetul ala...

Si sentimentul regasirii.

 Ai aparut tu cu toata fericirea asta si am simtit nevoia sa o pastrez undeva la loc sigur. 
De aici nu o sa dispara nimic!

Tot ce vreau sa stii e ca atunci cand te-am vazut pe tine ceva s-a miscat, am tresarit. Nu stiu cum sa-ti descriu sentimentul. E ca o panica care te cuprinde cand realizezi ca e posibil sa fi gasit pe cineva pe aceeasi frecventa cu tine. Ca atunci cand cauti un post de radio, iar atunci cand l-ai gasit si incepe sa cante peste zgomotul static, te sperii.








duminică, 6 mai 2018







Apus

   E miercuri seară. Am plecat de la facultate mai devreme, n-o să trec nici în următoarele două zile. Pe la 22 și ceva, cu inima cât un purice, deschid ușa. Știa că vin. Mă aștepta cu dor, ca de fiecare dată. Mă ia în brațe. Începem o conversație despre chestii banale. Nu pot să mă concentrez la ce spune. Mă bucur prea mult că sunt acolo. 

  E o...fericire tristă. Ăsta-i locul în care mă regăsesc și mă pierd de fiecare dată. Simultan. Rememorez toate clipele petrecute împreună. Nu-ți pot descrie starea. Pur și simplu iubesc persoana asta într-un mod inuman. Aproape de nebunie. Mă bulversează prin simpla prezență. E fascinant cum simpla prezență a cuiva te poate aduce de la agonie la extaz și invers. Trec prin toate stările în câteva minute.
  Am venit în seara asta dintr-o dorință nebună. Aveam nevoie. Când simt că ceva e în neregulă în viața mea, îmi fac bagajele și vin aici. 

  Mă îndepărtez uneori de la propria credință și uit care-s valorile importante. Iubirea e mai presus de orice. Am simțit pe pielea mea cum în doze mult prea mari te poate distruge. Și totuși nu pot trăi altfel.
Ah, cum trece vremea asta...
Aș vrea să opresc timpul, să rămânem la masa asta mereu.

Te-aș asculta o viață întreagă. Și dacă ar exista o viață viitoare, m-ai găsi la aceeași masă în aceeași zi de miercuri.

joi, 3 mai 2018

In cadere libera




 Oare atunci cand cazi in gol, in acele cateva secunde pana jos, mai poti auzi valurile marii, te mai poti bucura de soare?
 Eu am auzit doar valurile neputintei si am simtit frica. 
 Mi-au spart timpanele si am fost coplesita.

Poate te gandesti ca partea cea mai grea a trecut.
Poate ca asa e...dar simturile tale sunt pierdute pe undeva.
Ajungi sa le cauti prin toate locurile si pe toate chipurile cunoscute.
In zadar.
Cautarea asta o sa te duca doar in locuri pe care nu ti-ai fi dorit niciodata sa le vezi.
Nu stii sa te mai intorci.
Esti captiv undeva departe.

E frig si nu ma pot dezlipi de poza ta.
Chiar daca as putea... am chipul tau imprimat pe retina.
Adanc, poate mult prea adanc decat ar trebui...

Cum altfel sa iubesti daca nu cu toata fiinta ta?

Nu stiu cand a inceput totul.
Tot ce imi amintesc e ca am pornit cu tine.

Nu stiu cand se va termina calvarul asta
Fara tine.

Nu te invata nimeni cum sa cazi.
Macar sa atenuezi caderea...

Vreau sa-ti cuprind mana
Asa cum o faceam candva...

As vrea sa dau timpul inapoi si sa raman blocata in linistea aia pe care mi-o oferea mana ta.
Te mangaiam cu o siguranta nebuna 
De parca atingerea mea te-ar fi salvat.

Traiesc cu speranta ca o sa invat sa cad.
Vreau sa ma bucur de apus tot restul vietii.







luni, 16 aprilie 2018

Despre pacatele noastre de toate zilele

                                             


 "Fericirea e mai importanta decat dreptatea."

Daca as putea, as sterge din dictionar cuvantul "pacat"!
Sa nu faci ce simti si sa ai regrete sunt singurele pacate pe care le poti avea. 

Aud mult prea des "Eu fac ce vreau, nu-mi pasa de parerile celorlalti.". 
99% dintre oamenii care spun ca fac ce vor, de fapt se ghideaza dupa reguli impuse de ceilalti. De aceea nu inteleg ideea de pacat. Cine stabileste ce e corect si ce nu?
La un moment dat niste oameni au stabilit niste norme morale care sunt de fapt principiile lor. 
Nu numai ca nu faci ce vrei tu, dar faci ce vor altii!
Si-ti dai seama la un moment dat ca n-ai trait niste lucruri atunci cand ai avut ocazia. Si pentru ce le-ai ratat? Pentru parerile unor oameni cu care nu ai nicio treaba. 
Noi, oamenii suntem prea mici in univers ca sa conteze pentru cineva cum alegem sa traim. 
Am fi ipocriti daca nu am recunoaste ca traim pentru placere.
Cam despre asta e vorba. 
Eu cred ca sunt aici doar ca sa traiesc niste chestii faine, sa fac toate lucrurile posibile, sa experimentez.

"Si atunci, daca acest bulgare de roca pe care stam este ceva mai mult decat o iluzie, ce ne ramane? Energia ne ramane; multa. (...) *Energia se afla la originea tuturor formelor de materie. Realitatea, adevarata existenta, nu este materia, vizibila si perisabila, ci energia invizibila si vesnica; acesta este adevarul.*"


Avem tendinta sa punem etichete tuturor oamenilor. Si eu cad in capcana asta uneori, dar macar realizez dupa. 

Uneori chiar asa stau lucrurile, dar de cele mai multe nu.
Ajungi sa vorbesti la general, dar de fapt te raportezi la o singura actiune. Actiune careia nu i-ai analizat cauza, motivele, scopul. 
Ai luat actiunea ca atare fara sa empatizezi cu acea persoana.
Mai suntem si ipocriti. De multe ori judecam o actiune pe care am facut-o si noi candva.

Cat despre regrete...
N-au absolut niciun sens.
Reprezinta doar o pierdere de timp si de energie.
Ce rost are sa te gandesti la un lucru care oricum s-a intamplat si nu poti schimba nimic? 
Eu nici daca as vrea nu as putea sa am regrete. Poate doar cateva ore. Dupa intervine acceptarea. Cel mai greu de acceptat si uitat sunt greselile tale. Regreti si mai mult atunci cand stii ca tu esti vinovat. 
Eu cred ca toate lucrurile au un sens. Eu nu as fi fost cine sunt acum, nu as fi gandit asa daca nu se intamplau niste lucruri rele in viata mea. Si nu vreau sa-mi imaginez o alta varianta a mea. 
Trebuie sa inveti sa te accepti si sa-ti respecti dorintele!
Sper sa-ti dai seama intr-o zi!







  

duminică, 15 aprilie 2018

despre superficialitate si alti demoni




"Cel mai mult îmi lipsea, previzibil, nu sexul, ci intimitatea pe care am construit-o acolo, după ce mă puneam în pat și stingeam televizorul; mă gândeam ce simplu e, cu omul ăsta aș putea să îmbătrânesc mă înțelege și trupul lui mi se supune. Nu contează că e femeie, o știu și mă știe și am ce vorbi cu ea.
Intimitatea cu ea îmi lipsea deci cel mai tare[...]." 

  Mereu am fost un spirit liber si cred ca oamenii ar trebui sa faca tot ce simt, sa-si satisfaca nevoile si dorintele, dar n-am inteles niciodata acel "Nu te mai iubesc.."
 Nu inteleg cum poti trai cu cineva ani intregi trezindu-te la un moment dat ca nu-l mai iubesti. 
 Daca se intampla asta probabil nu e clara notiunea de "iubire". 

  Mi se pare perfect normal sa ai pretentii, sa nu ramai langa un om care nu te satisface sufleteste. La momentul actual daca imi fac o relatie nu dureaza mai mult de 2 saptamani. Imi dau seama ca nu e ce caut si plec. Dar nu pot sa-mi imaginez situatia in care EU decid sa fiu cu un om, ajung la iubire si ma trezesc la un moment dat ca nu mai e ca inainte.. Normal ca lucrurile se schimba. La ce te asteptai? Sunt convinsa ca ar putea trece ani si tot as ramane fascinata de mainile lui. Intervine altfel de iubire. Cum poti sa renunti cand ati trecut prin atatea lucruri impreuna si ati mancat din aceeasi farfurie? Mi se pare nedrept.
Cum poti sa renunti la tot universul construit impreuna? 

  Sunt putini oamenii pe care ii iubesc, dar pentru mine e un sentiment care nu moare. Inca sunt fascinata de atingerile lor, de grija pe care mi-o poarta. Sunt atatea lucruri marunte pe care le niglijam...

Niciodata nu o sa poti cunoste un om 100%. Si eu pot anticipa actiunile multor oameni, dar uneori se intampla sa ma surprinda. Cred ca nu ai cum sa te plictitsesti. In viata apar mereu situatii noi si oamenii evolueaza constant. Daca stii cum sa privesti lucrurile, mereu e ceva nou. Relatiile interumane sunt o arta. O relatie nu inseamna doar lucrurile banale pe care le facem cu totii. E mai mult de atat. E o conexiune care trebuie mentinuta. Ideea e sa traiti! La maxim!
Traim superficial.
Munca, acasa, munca, acasa si nimic mai mult.
Ofera mai multa atentie partii spirituale, felului in care gandeste celalat, pasiunilor lui, fa-ti timp sa-l asculti, sa-l intrebi ce simte. Trebuie respectata libertatea celuilalt, trebuie sa-i oferi intimitatea de care are nevoie. Chiar daca formati un cuplu, nu trebuie sa faceti absolut totul impreuna.

  Mie mereu mi-a placut sa fiu langa un om in situatii dificile. Poate ca ma descurc mai bine decat altii, in sensul ca eu nu neglijez pe nimeni, indiferent de situatie. I-as analiza bine situatia si mi-as analiza si mie comportamentul. Eu atunci simt ca iubesc si mai mult persoana aia.

  Nu sunt genul de persoana care zice ca oamenii sunt de cacat, dar vad din ce in ce mai multa superficialitate si egoism. Nu stim sa apreciem oamenii si momentele la timpul lor.



marți, 6 februarie 2018

Scop sau nu?



  În viața fiecărui om există o mâna de oameni pentru care ar merge până la capătul pământului, trăiri în care se refugiază uneori, plăceri vinovate, melodii preferate, locuri în care se regaseşte, pasiuni, autori pe care-i stimează, vinul preferat, drogul preferat, clubul preferat, concertul preferat, lucruri care îl fac să vibreze. 

 Dacă nu trăieşti pentru lucrurile astea, de ce o faci? 
Acum pe bune. 
De ce?
Trăieşti pentru un venit stabil, o locuință stabilă, o facultate şi o reputație bună? 
Atunci n-ai înțeles scopul. De fapt nu-i vorba despre niciun scop. E vorba despre a trăi clipa asta nenorocită, a iubi până aproape de nebunie oamenii ăia despre care vorbeam şi a face ce-ți place. 
  Eu mă consider norocoasă. Am trăit lângă oameni care n-au uitat să trăiască. 
M-am gândit bine. M-am gãndit la cum ar fi să trăiesc pe stradă. Cu siguranță o sa fac asta cândva pentru câteva zile. 
E o experiență extremă şi eu am nevoie de emoții puternice. 
Ideea e să trăieşti fără frică şi fără aşteptări. 
Îmi doresc să am bani, o familie, o carieră frumoasă etc. Am luat în calcul varianta în care lucrurile nu decurg aşa cum îmi doresc.
Şi unde-i problema dacă stau în chirie, lucrez la Mc şi sunt singură? Viața nu mai e frumoasă fără siguranța zilei de mâine? Păi hai să ne întoarcem la început. Oamenii ăia nu pleacă nicăieri, nici plăcerile, nici pasiunile, nici muzica, nici vinul, nici cărțile, nici drogurile, nici concertele. Da, o să bei mai puțin vin, o să mergi la mai puține concerte, o să te droghezi mai puțin, o să citeşti la fel de mult pentru că există biblioteci, dar poți face toate astea, oricat de rar. 
Nu înțeleg oamenii care se pierd în goana după bani, nu mai ies nicăieri pentru că au o relație, o familie şi "aşa trebuie să fie". 
Mi se rupe de scopurile voastre, de bani şi reguli. Nu-mi spune cum trebuie să fiu şi ce trebuie să fac. Eu ştiu de ce am nevoie. 
Ai o singură viață, trăieşte-o!

vineri, 26 ianuarie 2018

Revolutionary Road




Revolutionary Road

 *Ai văzut "Revolutionary Road?"*

  Ăsta-i filmul ăla pe care îl recomand tutror. Am simțit asta mereu, dar niciodată n-am ştiut sa le dau un nume gândurile mele. Filmul ăsta le dă un nume şi un sens. Mai sunt şi alți nebuni. 

(Dacă Diana citeşte asta, îşi blesteamă zilele. :))) Iar vorbesc despre "acel ceva".)

  Viața mea se învârte în jurul unui "acel ceva". Nu ştiu să explic ce înseamnă exact, ştiu doar că se simte. I se simte prezența şi mai ales lipsa lui. 
Mi-e greu să mențin relații cu oameni, să răman stabilă pentru ca am nevoie constant de emoții puternice.
"Dar viața nu poate fi trăită doar la extreme..."

  De multe ori am nevoie de siguranța zilei de mâine, dar de cele mai multe ori nu. Nu-mi pasa dacă mâine vei fi lângă mine, nu-mi pasă dacă o să am vreun leu în buzunar, dacă o sa plâng sau o să râd, nu-mi pasă nici dacă acel mâine o sa mai vină. Iubeşte-mă azi, fascinează-mă, fă-mă să simt că traiesc. Hai să ne îmbătăm cu orice sentiment vrei tu. Alege o stare şi hai să trăim în ea. Măcar o zi. 

  E greu să creezi conexiuni cu oamenii! 
Nu înțeleg de ce... 
Parcă nu pot să ating profunzimea unei ființe. 
Simt ca am trăit unele sentimente la intensitate maximă şi acum doar retrăiesc frânturi...la o intensitate mult mai mică.
Adică e uşor să cuprind cu mintea acel "tot" al cuiva, dar ideea e sa creați un "tot" comun. Nu-mi dau seama dacă eu vreau prea mult sau ei prea puțin. Poate-i vorba de "acel ceva", chimia aia... 

Intimitatea e un lucru benefic. 

  Stinge lumina, vreau ca întunericul să-mi anuleze toate simțuri. Vreau doar să mă concentrez total. Vreau ca trupul tău să devină ceva divin sub atingerile mele. 
Ai observat că atunci când te joci cu mâinile cuiva în întuneric, parcă tot creierul, atenția, pulsul, sufletul e acolo? În atingerea aia... Aici aş opri clepsidra puțin...măcar o clipă. 

  Relațiile sunt atât de complexe şi fragile... 

Ai putea să accepți un om în totalitate? Nu, nu te grăbi să-mi raspunzi la întrebarea asta atât de frecventă. E mai complicat decat pare. În relații, oamenii se schimbă pentru că "aşa trebuie" şi îşi reprimă multe sentimente, gânduri bla bla. Ai putea să iubeşti un om care nu face nimic pentru că aşa trebuie, ci pur şi simplu rămâne el, fără compromisuri, fără minciuni şi promisiuni? Ai putea să pui ființa aia mai presus de nevoile tale?

  Am deviat, ca de obicei, când încep să scriu ceva nu ştiu ce voi scrie şi ce concluzie voi trage...

  Îți vorbeam despre filmul ăla mişto pe care trebuie să-l vezi dacă nu ai facut-o deja!

  E vorba despre un cuplu, el un tip carismatic cu potențial, ea o gagică interesantă. Se îndragostesc în tinerețe şi-şi propun să nu fie ca ceilalți, să nu uite vreodată să traiască... 

Te las pe tine sa descoperi continuarea şi să tragi concluziile. 

Nu uita că eşti aici acum şi ăsta-i cel mai important lucru.
Cât despre oameni...artă-i! 












duminică, 14 ianuarie 2018

leana Vulpescu- Arta Conversației



*recenzie*


 Am gasit acum putin timp un citat care ii apartine si m-am intrebat de ce nu am scris pana acum despre Ileana Vulpescu.

"E greu să spui cum începe despărțirea sufletească între oameni. La-nceput apar doze homeopatice de nemulțumire şi contrariere; şi ele cresc, se umflă, dospesc pan-acoperă totul, se-ntind ca o iederă sufocantă. Rațional poți să-ți dai seama că n-ai dreptate, dar sufletul nu se mai poate-ntoarce de unde-a plecat."

  Am citit mult, am descoperit multe sitluri şi nimic nu se compară cu femeia asta. E pur şi simplu genială.
"Arta conversației" are cel mai banal subiect pe care îl poți aborda într-un roman. E vorba despre viața unei femei divorțate care își crește singură cei 2 copii.
Prezintă situații cu care ne confruntăm cu toții; familie, moarte, iubiri pierdute, muncă etc.
Cartea prezintă două caractere, al Sânzianei, personajul principal şi al mamei sale. Ileana Vulpescu e de fapt un mare caracter. Tot ce face e să-şi transpună principiile, credințele. E o femeie care a pierdut multe în viață. După moartea fiicei şi a soțului său, Ileana Vulpescu profită de zilele care i-au mai rămas, încă scrie şi se ocupă şi de ce nu a terminat soțul ei, Romulus Vulpescu.

Pentru mine "Arta conversatiei" a avut un impact puternic. M-a ajutat să privesc lucrurile altfel, parcă nimic rău nu se poate întampla. în fond ce e viața?

Femeia asta vorbește atât de frumos despre viață, cu atâta pasiune... E unul dintre acei oameni care au
înțeles scopul. E mare lucru să-ți accepți neputința...
"Viața e mai presus de noi."


"Omul cel mai iubit reprezintă superlativul absolut al unei vieţi. Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat şi-o femeie, judecata îşi situează la un moment dat partenerul numai pe verticală. Nu-ţi poţi închipui cum se şterg din tine senzaţiile... E de necrezut cum uită trupul. Ceea ce-ţi rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi într-o zi că numai spiritualitatea rămâne într-o iubire."


"Iertarea nu schimbă şi nu şterge faptele."


"Cu oamenii cu care trebuie să mă supraveghez când vorbesc, mai bine nu mai vorbesc. Ne salutăm şi ne dăm informaţii meteorologice."


"O parte din om se conjugă cu verbul "a avea", cealaltă parte se conjugă cu verbul "a fi"; important este ca partea lui "a fi" să fie măcar egală cu cea a lui "avea". Cei pentru care "a fi" atârnă mai mult decât "a avea" sunt cei care trăiesc pentru a şti, pentru a afla, ceilalţi sunt robii obiectelor, robi strict ai materiei. Orizontul lor este mărginit de obiecte ca de-un parapet. Ei suferă de o incurabilă orbire spirituală."


"Nu iubeşti cu adevărat decât pe cine respecţi."


"Mă atrag oamenii complicaţi. Mă atrag major, nimicitor, doar oamenii care mă fac să visez, care maschează atât de bine implacabilele roţi dinţate ale imuabilelor legi care ne guvernează, atât de bine că mă fac să le uit existenţa. Cu cât sufletul tău intră mai profund în hăţişurile de clar-obscur ale altui suflet, cu-atât actul fizic al iubirii devine mai greu de-nfăptuit. Nu ţi-l mai poţi închipui. Deşi-l doreşti, nu ţi-l mai poţi închipui."


"Două gânduri să nu te părăsească niciodată: acela de a-ţi îmbogăţi mintea şi sufletul şi gândul că suntem trecători în lume."


"Nimeni nu are dreptul să aleagă pentru altul, oricât l-ar iubi."


"Trecutul e o încăpere din prezent unde intrăm mai rar. N-avem decât să deschidem o uşă, atât şi suntem în trecut, iar uşa asta se deschide singură foarte des."


"Râd foarte rar. Râd greu. Nu sunt un temperament depresiv şi nici posacă nu sunt... Dar am plâns mult în viaţă numai pe ascuns. Nu sunt o fiinta ascunsă, dar nici expansivă. Nu sunt mizantroapă, dar nici nu iubesc oamenii cu frenezie şi sufletul nu mi-l pun pe masă în faţa nimănui. Sunt convinsă doar de necesitatea comunicării între oamenii ca de o etică obligatorie şi nu preget să-i ajut pe alţii."

Las aici și 2 interviuri în speranța că te voi convinge:


551

                                                 *6:3 0* Mă î mbrac în grabă, poate îmi mai rămân 5 minute. Reuşesc să fiu gata l...